Espanyol a ajuns la un acord cu fundașul central Oscar Duarte (26 de ani), scrie cotidianul Sport care apare în Barcelona. Jucătorul lui FC Bruges va semna un contract pe patru sezoane și jumătate cu echipa antrenată de românul Costel Gâlcă. El este așteptat să sosească azi la Barcelona.
Transferul o va costa pe Espanyol suma de 1,5 milioane de euro. Duarte are contract cu Bruges până în 2017, însă a refuzat să intre în negocierile pentru reînnoirea înțelegerii propuse de conducere. Din această cauză, el nu a fost numit în lotul pentru ultimele două meciuri de campionat. Espnayol a fost interesată și de Varela, jucătorul Stelei, dar în aceste condiții este puțin probabil ca mutarea să se mai realizeze.
Duarte reprezintă naționala Costa Ricăi și a evoluat ca titular în patru dintre cele cinci partide disputate de echipa țării sale la Campionatul Mondial din Brazilia, în 2014. Costa Rica a fost una dintre marile surprize ale turneului final, ajungând până în sferturile de finală unde a fost eliminată de Olanda în urma loviturilor de departajare.
Următorul transfer pe care îl va face Espanyol este cel al portarului lituanian Giedrius Arlauskis. Jucătorul care a câștigat titlul cu Steaua în 2015, împreună cu antrenorul Gâlcă, va veni de la Watford sub formă de împrumut, anunță Sport.es.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER